Recenzie de Andrei Ciobanu

9 mart.

09/Martie/2011

VIATA PE UN PERON
de Octavian Paler

Viaţa pe un peron, cartea lui Octavian Paler, este o carte ce ne reda diferite scenarii in minte inca de la citirea primelor fragmente. Ce imi va descoperi aceasta carte, cu ce ma va surprinde sau de ce aceasta carte este una diferita de celelatle sunt intrebari ce mi-au trecut prin minte inainte de a o citi.

Criticul literar, teoreticianul şi eseistul român, membru al Uniunii Scriitorilor din România Mircea Martin sustine despre aceasta carte si despre Octavian Paler, ca acesta pare a relua procesul kafkian „dand-ui o alta turnura”. Martin sustine ca eroul lui Octavian Paler „e un invinovatit fara vina. Ceea ce il intereseaza pe autorul nostru este relatia complexa si delicata dintre culpabilizare si frica, mai exact dintre teroare si frica. In reprezentarea autorului, vinovatia nu e de ordin metafizic sau religios, nu e nici spaima existentiala in fata absurdului, ci un rezultat al infricosarii prin teroare”.

Cartea ne trimite într-un labirint din care iesim doar in momentul in care o terminam de citit. Firul de actiune al cartii incepe exact cum spune autorul, atunci cand Eleonora pleaca. De ce s-a apucat autorul sa scrie aceasta carte? Ei bine, la aceasta intrebare ne raspunde chiar el in prima pagina a cartii „Ca sa treaca vremea mai usor”, spune autotul ” m-am apucat sa scriu”. Autorul îsi incepe povestea în conştiinţa noastra şi se termină cu o analiza a întregii societăţi.

Aceasta carte este scrisă de autor din nevoia de a se manifesta impotriva societăţii ce devine din ce în ce mai ignorantă. Personajul principal nu are un nume, ci este prezentat de autor la persoana I si se adresează cu apelativul persoanei a II-a plural, ceea ce-i conferă cartii un caracter confesiv.

Desfasurarea intregii actiuni are loc într-un oraş de târg. Personajul principal este un tânăr frustrat de propriile sale temeri şi eşecuri. Pe un plan redus al intrigii, scriitorul cladeste o constructie speculativa in al carei labirint urmeaza sa intram fara sa stim ce ne asteapta.

Personajul principal este un rac ratat din toate punctele de vedere dupa cum sustine chiar autorul cartii. Deasemenea personajul crede că ursitoarele s-au jucat cu destinul său, împovărându-l numai cu defecte, personajul principal fiind lipsit de calitati. Acest fapt este datorat îmblânzitorilor de cobre ce il terorizează atât pe el, cât şi restul oraşului. Datorită unei crime pe care nu a comis-o, este nevoit să fugă din oraş deoarece acesta nu mai suporta privirile celor din jur. Se urcă într-un tren despre care nu stie nimic, nici macar destinaţia. Actiunea continua si personajul principal se trezeşte într-o gară dintr-un câmp pustiu, iar când se dă jos pentru a-şi face nevoile personale, trenul pleacă lasand personajul nostru in statia pustie.

Aici, în staţia din câmpul pustiu, o cunoaşte pe Eleonora – femeia care de acum este surprinsa in ipostaza colegei de suferinta. Eleonora este o femeie care, la fel ca şi el, este nevoită să fugă din propriul oraş din cauza dresorilor de câini ce i-au provocat mai mult decat neplaceri acesteia.

Parafrazand-o pe Anca Nistoroiu, scriitoare la Revista Tinerilor Scriitori, Paler reuşeşte să stabilească o relaţie extraordinară între vocea narativă şi cititor, relaţie ce exprimă o uimitoare simbioză dintre raţiune şi simţire. Mintea surmenată, intoxicată cu nimicuri care ne seacă zilnic, are tendinţa firească de a refuza, de a se proteja de veridicul dur al fiinţei, de a nu întelege modul în care se manifestă entitatea din spatele „măştilor de sticlă”, dar adusă în faţa intrinsecului, in faţa celor mai bizare temeri şi dorinţe, conştiinţa va dori să exploreze acest univers interior.

Cele două personaje par a intregi peisajul conturat de Paler, iar peisajul rupt de lume prin pustietatea ce-l înconjoară face din cele două personaje un fel de cuplu adamic. Un cuplu ce poate lua totul de la zero, de la inceput. Intr-o seară, din cauza unei furtuni şi a unei crize de isterie, el aproape ca o omoara prin sufocare incercand sa o gâtuiasca pe Eleonora. Aceasta fuge din gară în pustiu.

Cartea incearca sa uimeasca cititorul prin starea de neliniste prezentă in fiecare pagina. Deasemenea atentia cititorului este acaparata de vorbele filozofice ale autorului dar si nevoia de a găsi o cale de scăpare din realitate, din societatea ignorantă in cazul personajului lui Paler.

„Viaţa pe un peron” sustine scriitoarea Anca Nistoroiu nu reprezintă o intenţie de răspuns la vreo întrebare, pentru că însuşi romanul este o întrebare retorică, al cărei răspuns nu trebuie să-l cauţi în lumea din jur, ci în adâncul conştiinţei tale. Octavian Paler sustinea spunea urmatoarele cu privire la momentul intrebarii „Cine se caută pe sine, găseşte lumea, cine caută lumea, se găseşte pe sine.”

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov — d. 7 mai 2007, Bucureşti) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist şi om politic român.
„Viata pe un peron” sustine Anca Nistoroiu

………………………………..

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: